Imnul PSD

CFR 1907 CLUJ - Farul Constanţa

21 septembrie 2008 - o noua seara a Campionilor Fotbalului Românesc! Un meci extraordinar! Multe pase şi ocazii încheiate cu 3 goluri foarte frumoase! Fiecare susţinător din tribună se aştepta la un meci cu victoria CFR-ului - doar venea de la cucerirea Romei! Avântul lor abia acum a început!

Hai CFR, joacă aşa în continuare şi suntem siguri de victorie!

Vineri ne vom bate cu un duşman de temun, dar nu de neinvins - Steaua Bucureşti! Trebuie să le demonstrăm că le suntem superiori!

Aşa că, LUPTĂ CFR, CÂŞTIGĂ PENTRU NOI!

CFR, lupta CFR!

Inceput de campionat nu foarte promiţător! Campiona nu juca mai deloc. Jucătorii erau de parcă atunci se întâlniseră prima oară pe un teren de fotbal. Poate şi la antrenamente jucau mai bine!

Dezamăgiri, critici, nervi, demisia lui Andone, plecarea lui Semedo la Steaua (chiar la Steaua? o Doamne!) erau lucruri ce se petreceau şi nu duceau spre bine!

După felul cum juca nimeni nu mai credea în echipă. Toţi spuneau că se vor face de râs în Champions League! Chiar dacă s-a schimbat antrenorul toţi afirmau că va dura până să se vadă ceva...dacă se va vedea!

Marţi a fost prima întâlnire internaţională cu AS Roma! Frică, emoţii (mari emoţii) şi speranţa unui egal! Era ceea ce îmi doream cel mai mult. În acest fel se închidea un pic gura cârcotaşilor. Am încercat să nu mă gândesc deloc la meci. Am ieşit cu colegii de partid la un suc şi am încercat să ignor faptul că în acelaşi moment joacă echipa favorită! Am dat dovadă de laşitate, dar mă săturasem ca toată lumea să se ia de CFR şi, sincer vă spun, eram sigură de un nou eşec!

Însă când am ieşit pe stradă şi am văzut că toată lumea era fericită, maşinile claxonau şi era o întreagă nebunie am realizat că am făcut cea mai mare greşeală: începusem să nu mai cred în CFR, iar CFR-ul mi-a oferit o lecţie (şi acest lucru nu e valabil doar pentru mine)!

Bravo lor, bravo lui Culio! Au demonstrat că merită să fie campioni şi nu numai acasă!

Au făcut istorie şi acum toată lumea îi ridică în slăvi! Aşa şi merită de fapt!

Au demonstrat că se pot mobiliza şi că pot face imposibilul!

Bravo vouă CFR 1907 CLUJ şi să o continuaţi tot aşa!

Despre cum să nu organizezi o tabără de vară marca ECOSY

ECOSY (Young European Socialist) este o organizaţie politică de tineret care militează pentru valorile social democraţiei, contribuie la crearea unui continent european democratic, apără interesele tinerilor din spaţiul european, luptă pentru integrarea organizaţiilor membre la nivel european şi promovează statutul de cetăţean european printre tineri progresişti din Europa. ECOSY lucrează îndeaproape cu Uniunea Internaţională a Tinerilor Socialişti (IUSY), Mişcarea Internaţională Falcon – Educaţie Internaţională Socialistă (IFM-SEI) şi este membră a Forumului European pentru Tineret (YFJ). Young European Socialist este organizaţia de tineret a Partidului Socialiştilor Europeni (PES) şi este formată din tinerii socialişti, laburişti şi social-democraţi din Uniunea Europeană, Europa Centrală şi de Est şi ţările mediteraneene.În fiecare an, sub blazonul ECOSY, mii de tineri promotori ai valorilor democratice de stânga din Europa, se adună pentru a socializa şi învăţa din experienţa celuilat, dar şi pentru a se recreea prin distracţie.Anul acesta delegaţii TSD România au trăit o experienţa dezamăgitoare la cea de-a noua ediţie a festivalului ECOSY, organizat de Mouvement des Jeunes Socialistes (MJS), desfăşurat în localitatea Carpentras din Franţa în perioada 25-31 iulie 2008Totul a început marţi, 22 iulie 2008 când membrii delegaţiei TSD Cluj-Napoca s-au întâlnit cu colegii din Galaţi, în Autogara Beta II din Sebeş, cu scopul de a traversa continentul împreună spre destinaţia finală.Ajunşi în autogara din Sebeş speram să stăm maxim două ore şi apoi să ne urcăm în autocar... dar, cum niciodată socoteala de acasă nu prea dă rezultate cu cea din târg, aşteptarea noastră a durat aproximativ cinci ore. Cu frig, cu ploaie şi vreme urâtă, cu haz de necaz, am urcat în sfârşit în autocarul ce avea să ne devină casă pentru câteva zile. Urcarea noastră nu a fost prea plăcută pentru cei care se aflau deja în autocar deoarece le-am făcut câteva dedicaţii muzicale nu prea plăcute pentru a le mulţumi că ne-au lăsat să aşteptăm, însă, până la urmă, căldura ne-a potolit şi am adormit cu toţii.Am trecut prin vamă fără probleme undeva între 6 şi 7 dimineaţa, am traversat Ungaria şi Austria cu mici opriri şi am intrat în Italia, mult râvnita ţară de către compatrioţii noştri.

Seara am ajuns în Veneţia (principalul oraş al regiunii Veneto şi al Italiei nord-orientale) unde am staţionat peste noapte şi am stat şi a doua zi. Piaţa şi Bazilica San Marco, Palatul Ducal, Podul Rialto, frumuseţea măştilor şi a pietrelor de Murano, plimbarea cu vaporaşul printre tradiţionalele gondole veneţiene sunt doar câteva din lucrurile ce m-au fascinat, mi-au încântat privirea şi mi-au liniştit trupul istovit de căldură şi drum lung.Ora 17.00 a reprezentat îmbarcarea către Carpentras – Franţa, unde am ajuns pe la ora 7 dimineaţa, fiind printre primele delegaţii ajunse la „finish line”. Carpentras este un oraş în sudul Franţei, sub-prefectură a departamentului Vaucluse în regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur. Este un oraş mic, curat şi plin de flori.Ajunşi în camp aveam să remarcăm primele semne de dezorganizare şi haos de care dădeau dovadă gazdele. Corturile în care urma să ne cazăm erau amplasate pe un hipodrom aflat la vreo 4 kilometri de oraş, iar primii prieteni care ne-au ţinut companie au fost câţiva cai şi o armată de lăcuste preocupate parcă de invazie.Un miros puternic de resturi digerate de cai ne îndemna să păcătuim verbal la adresa francezilor şi să-i blestemăm în cel mai original stil românesc, însă, pe parcursul şederii noastre acolo, le-am mulţumit ironic acestora pentru distanţa pe care o păstrau ei faţă de spaţiul rezervat campingului. Ca şi cum „parfumul franţuzesc”, împrăştiat pe hipodrom nu ne tăia îndeajuns respiraţia, au urmat să dea în clocot toaletele ecologice expuse la soarele puternic de câmpie. Condiţiile de supravieţuire umană au fost depăşite odată ce duşurle cu apă rece au fost sigilate după două zile de „festival”. Apa potabilă avea să devină un lux, deoarece exista un singur robinet la care se formau cozi uriaşe, iar pentru un pahar de apă rece stăteai şi 40 de minute la rând.În cazul în care nu mureai de sete stând la coada, aveai „norocul” să primeşti mâncare din mâinile nespălate ale organizatorilor. Desigur mâncarea servită trebuia să fie caldă, însă bazându-se pe puterea de încălzire a soarelui, gazdele o serveau rece. Cu stomacul gol şi mâncare-n gât, aveai de ales între a cuceri spaţiu la coada robinetului sau să-ţi goleşti buzunarele de 25 de euro pentru a achiziţiona un carneţel cu bonuri, care automat te aruncau în lumea VIP-urilor locale şi-ţi permiteau să umbli la mână cu un suc, bere, apă minerală, apă plată, etc., umplând tabara de invidie. Singurul lucru cu care te consolai în acele momente era un telefon acasa, o poza cu prietenii, însă după ce te lăsau bateriile la aparatele electronice, începea o adevărată luptă cu colegii pentru a-ţi putea încărca telefonul, camera video, aparatul foto, la singurul cablu electric din hipodrom.Şi pentru că nu ne-am dus acolo doar în vacanţă, ne-am arătat preocupaţi de seminariile şi traninngurile organizate pe diverse teme interesante şi de actualitate. Însă, spre surpriza noastră, aveam de ales între a potoli foamea sau a obosi creierul, deoarece masa era servită în acelaşi timp ce se desfăşurau dezbaterile. Desigur, nu poţi gândi cu stomacul gol, aşa că am ales prima variantă.Privind neputincioşi la condiţiile din „lagărul de concentrare”, sistemul de conservare uman ne-a determinat să mergem câţiva kilometri pentru a întâlni civilizaţiane – mâncare comestibilă şi duşuri cu apă caldă. Unii, precum italienii, au reuşit să „evadeze” după două zile de agonie din camp, în timp ce nemţii au intervenit în organizare şi ne-au adus o picătură de linişte şi o schiţă de zâmbet optimist în colţul gurii.

În cele din urmă am combinat necesitatea cu amuzamentul şi ne-am resemnat ignorând lipsurile din campus, iar în semn de protest faţă de organizatori am părăsit tabăra, împreună cu delegaţia austriacă, cu două zile înainte de închiderea oficială.Trecând peste deziluzii, evenimentul mi-a oferit cunoştinţe şi experienţe noi, prietenii, distracţie la piscină, o zi de plimbare la Avignon, unde am avut ocazia să vizitez Muzeul Papilor, celebrul Pod din Avignon, Festivalul de teatru de la Avignon.Întoarcerea a însemnat o zi de plajă în oraşul, numărul doi ca mărime în Franţa şi cu un port vechi de 2600 de ani, Marsilia. Am combinat o bălăceală pe cinste în Marea Mediterană cu o zi petrecută în Verona – oraşul celor mai cunoscuţi îndrăgostiţi Romeo şi Julieta. Am rămas surprinsă să aud cât de mult se vorbeşte româneşte în Italia şi cât de mulţi conaţionali am întâlnit în aventura noastră.După un voiaj de nouă zile am pus piciorul din nou pe pământ românesc. Cu toate că infrastructura europeană ne-a impresionat prin modul rapid de parcurgere a distanţelor mari, m-am simţit bucuroasă să regăsesc gropile noastre şi murdăria din anumite locuri. Am observat că mizeria, dezorganizarea şi superficialitatea nu este caracteristică doar românilor, însă aici e a noastră, e românească, şi orice ar zice lumea tot aici e mai bine cu bune şi rele.Închei prin a reaminti că orice pădure are uscătura ei, iar aceată experienţă mi-a dovedit că România nu e deloc uscătura Europei!

SALUTARE!

AZI M-AM HOTARAT CA AR FI CAZUL SA IMI FAC SI EU UN BLOG! E BINE SAU NU, TIMPUL O VA DECIDE! ASA CA SALUTARI TUTUROR!